THE TIMES: China menține o atitudine sfidătoare la nivel economic și militar /Beijingul înăsprește tonul în privința reunificării cu Taiwanul

THE TIMES: China menține o atitudine sfidătoare la nivel economic și militar /Beijingul înăsprește tonul în privința reunificării cu Taiwanul
Publicat: 06/03/2024, 07:30

Administrația comunistă de la Beijing a avut o reacție vehementă față de criticile occidentale, excluzând modificări majore în materie de politică economică și în privința apărării, în pofida disputelor asociate surplusului comercial masiv și tensiunilor cu Taiwanul, comentează publicația britanică The Times.

În deschiderea sesiunii anuale a Congresului Popular Național, premierul Li Qiang a transmis clar că se așteaptă ca economia Chinei să își revină fără o intervenție guvernamentală majoră, în pofida crizei imobiliare masive și a ratei mari a șomajului în rândul tinerilor. Experții internaționali din domeniul bancar și analiștii au cerut un nou pachet de stimulente economice, în special pentru relansarea consumului.

În ”raportul de lucru”, echivalentul discursului regelui din Marea Britanie combinat cu bugetul anual, premierul Li Qiang a eliminat formularea de până acum privind reunificarea cu Taiwanul ”pe cale pașnică”.

Bugetul apărării va fi suplimentat cu 7,2%, la fel ca anul trecut, dar peste nivelul anual de creștere economică, stabilit acum la 5,0% (în scădere de la 5,2%), în contextul în care Beijingul continuă modernizarea forțelor armate și, conform analiștilor, se pregătește de posibilitatea unui conflict militar cu Taiwanul.

Evenimentul este coordonat formal de președintele Xi Jinping, iar raportul de lucru, elaborat de Partidul Comunist, nu doar că salută ”poziția centrală” a liderului chinez, ci este și semnat de acesta. Aprobarea raportului Partidului Comunist de către Parlament este o formalitate.

”Deși Congresul Național Popular are prerogative reduse, rolul este de a le transmite mesaje delegațiilor provinciale și celorlalte țări despre doctrina Partidului Comunist. Anul acesta, mesajele sunt mai importante, în contextul în care atât China, cât și Statele Unite au semnalat că vor îmbunătățirea relațiilor după un deceniu de dispute puternice din cauza Taiwanului, a drepturilor omului, a suspiciunilor de spionaj și relațiilor comerciale”, notează publicația The Times.

Beijingul admite probleme economice, dar evită suplimentarea stimulentelor

Premierul Li Qiang a admis că economia chineză s-a confruntat cu provocări în ultimul an, mai ales ca efect al prăbușirii pieței imobiliare. Analiștii financiari așteptau un semnal privind eforturi de redresare a economiei prin stimulente economice și prin intensificarea consumului. Accentul din ultimele decenii pe producția internă și pe economisire a stimulat creșterea economică, dar a forțat companiile chineze să se axeze pe exporturi.

Premierul Li Qiang s-a limitat la a spune că veniturile vor crește în mod stabil și că va fi încurajată eficiența în materie de producție, mai ales în sectorul tehnologic, unde Occidentul denunță concurența chineză cu produse ieftine.

Statele Unite și Uniunea Europeană solicită protecție suplimentară pentru companiile americane și europene din China, după dispute care au forțat Washingtonul să impună taxe vamale și Bruxellesul să amenințe cu acțiuni similare.

În pofida liniei oficiale a Administrației de la Beijing, unii analiști se așteaptă totuși la măsuri de stimulare a consumului intern. Michael Pettis, profesor la Universitatea din Beijing, crede că populația chineză ar putea beneficia de stimulente în numerar prin împrumuturi.

”Beijingul spune că nu va face acest lucru, dar nu există niciun alt mod de intensificare a creșterii economice fără creșterea gradului de îndatorare”, a subliniat Michael Pettis.

Foto: Profimedia

Citește și:

Incidente la uzina Tesla din Berlin /Un grup extremist revendică un act de SABOTAJ

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații